Sari la conținut
Noutăți
Știri

Un tânăr din Culcea a fost prins, după ce „a uitat” să plătească benzina cu care-și alimenta mașina

Jandarmii băimăreni au fost sesizaţi să intervină într-o situaţie de sustragere de combustibil. Astfel, în data de 05.02.2015,…

de Redacția Transilvania TV◷ 2 min⌖ Maramureș
Un tânăr din Culcea a fost prins, după ce „a uitat” să plătească benzina cu care-și alimenta mașina

Jandarmii băimăreni au fost sesizaţi să intervină într-o situaţie de sustragere de combustibil.
Astfel, în data de 05.02.2015, în jurul orelor 15.00, în urma unei sesizări pe numărul unic de urgenţă 112, echipa de intervenţie a Jandarmeriei Maramureş, a fost direcţionată spre staţia de alimentare cu carburanţi situată la intersecţia bulevardelor Unirii şi Republicii, unde se semnala prezenţa unei persoane bănuite de sustragere de combustibil.
La faţa locului a fost identificat numitul O. C. V., cu domiciliul în comuna Săcălăşeni, sat Culcea, jud. Maramureş. În fapt, în urmă cu câteva zile, tânărul a alimentat cu combustibil autoturismul Mazda 626GE şi a plecat fără să plătească contravaloarea respectivă. În urma verificărilor întreprinse, numitul O.C.V. a fost reţinut şi predat către lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor împrejurărilor în care tânarul a alimentat cu combustibil în mod repetat din staţiile de alimentare cu carburanţi ( Lukoil, Petrom, Mol şi OMV ) de pe raza localităţii Baia Mare şi a plecat fără să plătească contravaloarea acestuia, având montate pe autoturism numere de înmatriculare provizorii expirate.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ