Sari la conținut
Noutăți
Știri

Trei persoane rănite în urma unui accident rutier produs în Groși

Ieri, 18 iunie, la ora 14.15, în localitatea Groși, a avut loc un accident de circulație soldat cu…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Maramureș
Trei persoane rănite în urma unui accident rutier produs în Groși

Ieri, 18 iunie, la ora 14.15, în localitatea Groși, a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane.

În timp ce o femeie de 39 de ani din Sibiu conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea Groși, la intersecția cu DN 18B nu a respectat semnificația indicatorului ‘Cedează trecerea’ și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un băimărean de 33 de ani.

În urma impactului, conducătoarea auto și câte un pasager din cele două autoturisme au suferit leziuni corporale și au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Două persoane au rămas internate sub supraveghere medicală.

Șoferul din Baia Mare a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Din cauza leziunilor suferite, conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, dar i-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsuri.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ