Sari la conținut
Noutăți
Social

Muşcat de câine pe strada Europa din Baia Mare

Câinii care se aciuează pe la societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Baia Mare sunt un adevărat…

de Redacția Transilvania TV◷ 2 min⌖ Maramureș
Muşcat de câine pe strada Europa din Baia Mare

Câinii care se aciuează pe la societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Baia Mare sunt un adevărat pericol public. O poate confirma un băimărean care a fost muşcat de un astfel de câine pe strada Europa din municipiul reşedinţă de judeţ.

Infracţiune la O.U.G. 55/2002 (neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin). La Poliţia municipiului Baia Mare s-a prezentat vineri, 20 iulie, în jurul orei 16,00 un băimărean de 38 de ani. Acesta a reclamat faptul că, în jurul orelor 14,30 a fost atacat şi muşcat de către un câine, care era nesupravegheat în curtea unei societăţi comerciale cu sediul pe strada Europa, din Baia Mare, câinele aparţinând acestei societăţi.

„În cauză s-au făcut primele verificări care au confirmat sesizarea şi astfel poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia, asupra unei persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art.11 alin.1 din OUG 55/2002”, au anunţat oficialii IPJ MM.

R.B.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ