Concurs de fotografie organizat în municipiul Turda (16 iunie, ora 10)

Marţi, 16 iunie 2015, Primăria Municipiului Turda şi Consiliul Local Turda în colaborare cu Casa Municipală de Cultură, organizează o nouă activitate desfăşurată sub sloganul “Descoperă Turda, Oraşul Salinei!“.

Cu începere de la ora 10:00, în zona centrală se va desfăşura un concurs de fotografie la care vor participa unităţile de învăţământ din municipiul Turda.

TURDA – ORAŞUL SALINEI este o campanie adresată pasionaţilor de fotografie, prin care ne propunem ca împreună să promovăm oraşul nostru, să transmitem emoţia locului, a oamenilor şi a comunităţii, prin imagini.

Concursul este divizat pe trei categorii:

– Fotografie realizată cu aparat foto clasic;

– Fotografie realizată cu aparat foto digital;

– Fotografie realizată cu telefonul mobil.

“Tu descoperi Turda, Noi te descoperim pe tine” este genericul sub care se derulează un alt moment inedit al acestei zile, culminând cu concursul de Miss şi Mister Grădiniţă la care fiecare dintre unităţile preşcolare de pe raza municipiului Turda şi-au anunţat participarea. Copiii vor fi fotografiaţi, iar voturile se vor face în mediul online, urmând ca cei care au întrunit cele mai multe voturi să fie anunţaţi la ediţia din acest an a Zilelor Municipiului.

Cu mic cu mare, copiii vor avea parte de numeroase momente speciale oferite de partenerii de la Photo Souvenir şi FunKids, Salina Turda şi Şcolile Turdene.