Sari la conținut
Noutăți
Știri

Investiții în sistemul de iluminat nocturn, la Câmpia Turzii

În luna decembrie a anului 2017, centrul Municipiului Câmpia Turzii a fost transformat, oferind tuturor un nou aspect,…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Cluj
Investiții în sistemul de iluminat nocturn, la Câmpia Turzii

În luna decembrie a anului 2017, centrul Municipiului Câmpia Turzii a fost transformat, oferind tuturor un nou aspect, de la reamenajarea peisagistică a zonei, până la îngroparea cablurilor de telecomunicații și electricitate și nu în ultimul rând la montarea unui sistem de iluminat public pe sistem LED.

Ca urmare a acestei lucrări a apărut necesitatea unei uniformizări a ambientului nocturn, prin modificarea sistemului de iluminat pe mai multe străzi din municipiu.

Astfel, la începutul acestei săptămâni a fost demarată o lucrare de schimbare a lămpilor existente, cu sodiu Malaga, cu sisteme LED model Teceo, străzile vizate fiind Republicii, Gheorghe Barițiu, urmând a se continua pe str. Avram Iancu și Mihai Eminescu.

Lucrarea este executată de operatorul de iluminat public din Municipiul Câmpia Turzii, Societatea Reea Procons Serv SRL, iar garanția lucrării este de 5 ani de la data punerii în funcțiune a sistemului.

Prin intermediul investiției realizate se asigură atât o îmbunătățire a siguranței rutiere, datorită luminozității crescute, dar și o economie la cantitatea de energie consumată și implicit cheltuieli mai mici la iluminatul public stradal.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Cluj

Articole din Județ