Sari la conținut
Noutăți
Știri

Îcepând de azi a fost interzisă comercializarea păsărilor vii în Târgul de Animale din Câmpia Turzii

Având în vedere că în data de 29 iulie 2015, a intrat în vigoare Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.77/15.072015…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Cluj
Îcepând de azi a fost interzisă comercializarea păsărilor vii în Târgul de Animale din Câmpia Turzii

Având în vedere că în data de 29 iulie 2015, a intrat în vigoare Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.77/15.072015 pentru modificarea şi completarea Normei privind condiţiile sanitar veterinare a TÂRGURILOR DE ANIMALE VII, primăria municipiului Câmpia Turzii aduce la cunoştinţă că în conformitate cu art.2 alin(2):” SE POT COMERCIALIZA NUMAI ANIMALE DIN URMĂTOARELE SPECII: ECVIDEE, BOVINE, OVINE, CAPRINE ŞI IEPURI, provenite din exploataţii nonprofesionale, gospodării proprii, precum şi porcine provenite din exploataţii comerciale şi din exploataţii comerciale de tip A”.
Astfel, ÎNCEPÂND CU DATA DE ASTĂZI, 9.09.2015, în Târgul de Animale din municipiul Câmpia Turzii, SE INTERZICE COMERCIALIZAREA PĂSĂRILOR VII.
Nerespectarea acestei decizii se sancţionează contravenţional, conform legii în vigoare.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Cluj

Articole din Județ