Sari la conținut
Noutăți
Știri

Doi clujeni depistați ieri la volan, deși nu au permis de conducere

Ieri, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, au depistat 2 bărbaţi din Cluj-Napoca, în timp ce conduceau…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Cluj
Doi clujeni depistați ieri la volan, deși nu au permis de conducere

Ieri, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, au depistat 2 bărbaţi din Cluj-Napoca, în timp ce conduceau autovehicule prin municipiu fără a poseda permis de conducere.
În fapt, un bărbat de 58 de ani din Cluj-Napoca, a fost depistat la ora 09:15, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Mănăştur din municipiul Cluj-Napoca, iar cel de al doilea bărbat, în vârstă de 29 de ani din Cluj-Napoca, a fost identificat în jurul orei 18:00, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Cluj-Napoca, ambii fără permis de conducere.
Faţă de cei doi bărbaţi, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Cluj

Articole din Județ