Astăzi, 4 decembrie 2015, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, au participat la o “Călătorie muzicală” organizată de doamna Magdalena Hrib în foaierul sediului central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.
În cadrul acestei călătorii elevii s-au bucurat de piesele Mica serenadă de W. A. Mozart și Anotipurile de A. Vivaldi, în interpretarea deosebită a unor membri ai Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti: Constanţa Panduru, Oana Bentea, Iulia Munteanu şi Marius Mărgean, ariile fiind ”traduse” copiilor de către doamna Magdalena Hrib.
Prin intermediul acestui demers, susţinut financiar de Raiffeisen Bank, organizatorii şi-au propus să înlesnească înţelegerea muzicii clasice şi, totodată, să familiarizeze elevii cu un instrument muzical deosebit – vioara. La finalul concertului, vădit emoţionaţi, copiii au simţit faptul că “magia Crăciunului a venit mai repede anul acesta”, aceştia mulţumind organizatorilor pentru surpriza făcută.
Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă este continuatoarea instituţiei de învăţământ pentru copiii cu deficienţă mintală din Cluj, înfiinţat în anul 1929, sub denumirea de Şcoala pentru Copii cu boli mintale. Misiunea şcolii este atât de diversificare a serviciilor educaţionale adecvate pentru toţi copiii cu CES şi părinţii acestora care se adresează şcolii, cât şi de asigurare a serviciilor educaţionale adecvate care să determine instrumentarea tuturor elevilor cu rechizitele necesare autonomiei personale pentru integrarea societală.
În cadrul instituţiei, în prezent, îşi desfăşoară activitatea 170 de elevi, din care la patru clase se aplică principiile pedagogiei curative. De asemenea, Centrul Şcolar asigură servicii educaţionale în şcolile de masă pentru un număr de peste 450 de elevi, elevii şi tinerii beneficiari ai serviciilor educaţionale şi terapeutice provenind de pe raza întregului judeţ. Printre cele mai importante servicii oferite de CSEI se numără: educaţie specială şi specializată a copiilor cu dizabilitate intelectuală severă şi moderată, cu tulburări din spectrul autist, cu dificultăţi de învăţare, cu tulburări asociate, cu dizabilităţi neuromotorii sau nedeplasabili, cu dizabilitate intelectuală uşoară şi moderată, integraţi în şcoala de masă; compensare prin terapii specifice; evaluare psihopedagogică, diagnosticare, orientare şcolară şi profesională; asistenţă educaţională şi terapeutic-recuperatorie; informare, consiliere pentru părinţi; informare şi consiliere a cadrelor didactice; cercetare psihopedagogică şi elaborare de studii de specialitate; informare şi formare continuă pentru personalul didactic prin programe de formare şi perfecţionare; suport metodico-ştiinţific în domeniul educaţiei incluzive pentru cadrele didactice din şcolile de masă, precum şi testare şi consiliere psihopedagogică.
Prima pagină Cluj Napoca: Știri muzical dedicat copiilor cu deficienţe