Camionul lui Moș Crăciun a ajuns la copiii din Bistrița-Năsăud

13 camioane au venit din Germania pentru a aduce o bucurie pe fețele a peste 17.000 de copii din 5 județe. Camioanele cu daruri vor ajunge în peste 60 de comune .
„Este cea mai importantă acțiune a noastră, cu care am crescut mari și cu care am învățat să lucrăm cu oameni mulți, cu care am învățat să aducem bucurie. Acțiunea se termină în 1 aprilie, când vom planta cu copiii care își doresc să facă treaba asta. Este o mare bucurie și o onoare pentru mine să vă am alături”, a spus Alin Ulhmann Ușeriu președintele asociației Tășuleasa Social.
În premieră, la acţiunea „Camionul de Crăciun” participă anul acesta şi preşedintele Die Johanniter Bavaria, Andreas Hauptmann, cel care conduce una dintre cele mai mari organizaţii din Germania.
Voluntarilor li s-au alăturat prefectul judeţului Ovidiu Frenț, care este voluntar al asociației de ani buni, Camelia Tabără , jandarmi, pompieri , poliţişti.