Ieri, în jurul orei 08:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au identificat un bărbat care conducea un autovehicul, deși nu avea permis de conducere.
Bărbatul de 27 de ani, din comuna Iara, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Iara, fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, acesta nu a putut prezenta documentele aparținând autoturismului condus, motivând că nu deține niciun act de înmatriculare asupra sa.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.