Sari la conținut
Noutăți
Știri

Baia Mare: Încercarea de înșelare prin metoda „Accidentul” a dat greș în cazul unei femei de 65 de ani

O femeie din Baia Mare nu s-a lăsat intimidată de un telefon care o anunţa că fiul ei…

de Redacția Transilvania TV◷ 2 min⌖ Maramureș
Baia Mare: Încercarea de înșelare prin metoda „Accidentul” a dat greș în cazul unei femei de 65 de ani

O femeie din Baia Mare nu s-a lăsat intimidată de un telefon care o anunţa că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier şi că doar plătind o sumă de bani îl va salva de la închisoare.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare efectuează cercetări pentru identificarea unei persoane care a încercat să înşele o femeie în vârstă de 65 de ani prin metoda „Accidentul”.
Femeia a relatat că a fost sunată ieri, 13 februarie, de o persoană necunoscută care a anunţat-o că fiul ei se face vinovat de comiterea unui accident de circulaţie. Necunoscutul a încercat să-i inducă victimei o stare de panică şi să o convingă că doar plătind suma de 3500 euro, fiul ei va fi exonerat de vină.
Doamna nu a dat curs solicitării persoanei necunoscute, comunicându-i acesteia că va face mai întâi nişte verificări, moment în care apelul s-a întrerupt şi ulterior nu a mai sunat-o nimeni.
Pe cale de consecinţă femeia a apelat poliţia prin apelul de urgenţă 112, iar poliţiştii continuă investigaţiile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ