Satul cu prieteni pe viaţă (VIDEO-Galerie FOTO)

Start

[vimeo width=”800″ height=”450″]https://vimeo.com/43372384[/vimeo]

Jumătate gazde şi jumătate oaspeţi, cu rândul. Aşa este împărţit un sat din Maramureş în ziua de Rusalii. De mai bine de un veac, toţi oamenii locului au împământenit un obicei cu formă de legământ nescris, prin care în fircare an se cinstesc şi petrec, cât ţine praznicul. Într-un an cei din partea de jos a satului sunt invitaţi de cei din partea de sus la ospăţ iar anul următor ordinea se schimbă. În acest fel se leagă prietenii pe viaţă şi indiferent de certuri sau neînţelegeri petrecute în timpul anului, de Rusalii conform obiceiului, gazda de anul trecut devine oaspete şi este omenită cu patru feluri de mâncare.

În Curtuiuşu Mare din comuna Valea Chioarului, Maramureş, cine şi-a făcut un prieten trebuie să-l ţină până la moarte. Cel puţin conform obiceiului. Sătenii din partea de jos a satului sunt numiţi JOSENI iar cei din partea de sus SUSENI. În urmă cu zeci de ani când se sfinţea ţarina şi apa, preoţii vechi făceau acest lucru intercalat, un an în partea de jos a satului iar anul următor în cea de sus.Datorită acestui obicei toţi sătenii mergeau la slujbă în vale sau în deal, prin rotaţie an de an. După terminarea slujbei cei care locuiau în partea satului unde era ţinută slujba invitau la masă şi ceilalţi musafiri. De atunci, chiar dacă slujba de rusalii se face doar la biserică în mijlocul satului , oamenii respectă obiceiul vechi şi merg de oaspeţi, cei din Joseni la cei din Suseni şi invers. Practic de zeci de ani gazdele şi musafirii sunt stabiliţi cu mult înainte iar tradiţia cere prezenţa obligatorie. Acest obicei  unic prin felul său creează prietenii pe toată viaţa, ce trebuie păstrate. Indiferent de vărstă, cei care anul acesta sunt gazde anul viitor de Rusalii vor fi oaspeţi la cei care le-au fost musafiri.

Mircea Mureşan