/

Rufe la uscat din fier beton(de şase)! (VIDEO)

Start

Opere de artă prin care trec păsările, vântul şi ploaia. Făcute parcă expres pentru a fi imposibile în desluşire. Imagini greu de văzut dar şi mai greu de priceput. La prima vedere par simple linii ce iau forma unui desen pe un perete. O bizarerie pentru profani dar în acelaşi timp o lume profundă pentru cei ce reuşesc să pătrundă în mesajul şi expresia finală. Şi nu oricum. Totul prin banalul fier beton, adus la viaţă cu ciocanul.

Un artist sălăjean a reuşit ce alţii nici măcar nu au visat că poate exista. O grafică de excepţie şi înaltă ţinută artistică modelată numai din fier. Viaţă la superlativ, adusă în scenă cu ciocanul şi forja. Până la urmă un adevărat poem filozofic transpus cu multă graţie în metal.

Retras, modest, scump la vorbă dar şugubăţ, Ion Pop este un personaj aparte în comuna sălăjeană Gâlgău. Omul nostru este un artist plastic absolut original, dedicat 100% pasiunii sale.Unicat prin modul de exprimare, artistul lucrează de o viaţă cu fier-beton, operele 2D sau chiar 3D făcute din acest material, împânzindu-i toţi pereţii interiori şi exteriori ai casei. Totul porneşte de la un desen, care reprezintă punctul de pornire al fiecărei lucrări. Execuţia durează de la câteva zile, la câteva luni.

Ion Pop nu are cine ştie ce studii de specialitate, fiind absolventul Şcolii Populare de Artă din Cluj, dar a găsit un domeniu de lucru, prea puţin exploatat de alţi artişti plastici. Artistul spune că ţăranul simplu din el, vorbeşte în lucrările sale. Lumea satului, natura, temele religioase, chiar şi suporterii lui U Cluj, au constituit surse de inspiraţie pentru omul care s-a autoizolat din punct de vedere artistic în localitatea Căpâlna.

Nu a dorit sau nu a ştiut să-şi facă publicitate. Acum, când lucrările nu-i mai încap în casă şi în curte, primarul Gâlgăului, Cristian Ungur, vrea să-i întindă o mână de ajutor în ceea ce se vrea a fi prima expoziţie din viaţa artistului de pe Someş. Primarul este dispus să găsescă un spaţiu,  în care lucrările lui Ion Pop să poată fi admirate de toată lumea.

Cele peste 400 de lucrări sunt tot atîtea întâmplări trăite sau văzute pe viu de ochiul ager al sălăjeanului, începând cu lumea copilăriei şi continuând cu cea a omului pornit în descifrarea marilor mistere ale vieţii de adult. Toate au o poveste şi un înţeles, mai uşor sau mai greu în descifrare. La cei 65 de ani, Ioan POP se consideră un ţăran autentic ce încă nu a câştigat lupta cu propriul interior. Virtutea de a fi ţăran este una foarte mare, în opinia sa.