Anul Nou de rit vechi aduce numai ”necazuri” pentru şoferi (VIDEO)

În noaptea dintre ani, numai şofer să nu fii pe drumurile din satele ucrainiene. Nu este vorba de gropi sau aglomeraţie în trafic ci de adevărate blocaje care ţin pe loc toate maşinile.

Obiceiul spune că întâmpinarea  Revelionului trebuie făcută cu drumurile închise atât la ieşire cât şi la intrarea în sat. În acest fel răul şi necazurile se opresc în afara localităţilor iar binele şi belşugul sunt ţinute în vatra satului. Etnicii ucrainieni fac baraje împotriva răului cu tot ce la cade la îndemână. Cel mai des pot fi întâlnite în mijlocul drumului gardurile puse curmeziş dar şi buşteni lungi de brad, chiar şi containerele de gunoi sunt lesne de întâlnit în mijlocul drumului.

Obiceiul începe de cu seară, când toţi cei cu numele Vasile sunt cinstiţi cu un colind şi legaţi de braţ cu un prosop nou. Cum se leagă prosopul de mână aşa se va lega şi binele de cei sărbătoriţi şi familia acestora, după cum spune credinţa populară.
În localitatea Valea Vişeului din comuna Bistra, după ce este desfăcută şampania în cinstea sărbătoriţilor ce poartă numele de Vasile, bărbaţii se adună pe drum şi încep construirea barajelor. Şoferii care se încumetă să circule pe drum cunosc acest obicei şi nu poartă supărare deşi trebuie să muncească serios la mutatul lemnelor sau a bucăţilor de gard pentru a trece mai departe pe drum.

Fii primul care comentează!