/

Performanţe sportive la ”fogădăul” din Lemniu (VIDEO-Galerie FOTO)

Start

O cârciumă din Sălaj face casă bună cu sportul. Mândria satului stă la vedere chiar lângă uşa de la intrare iar toţi cei care-i trec pragul servesc ”una mică” cu gândul la performanţă. Este vorba despre o întreagă colecţie de trofee sportive, adunate în competiţiile zonale de-a lungul a câteva decenii. Locul de cinste în care inedita expoziţie poate fi admirată de către orice om însetat este amplasată în primul geam de la intrare, în locul unei vitrine frigorifice.

[vimeo width=”800″ height=”450″]https://vimeo.com/87361797[/vimeo]

Satul sălăjean Lemniu are o tradiţie de peste 50 de ani când vine vorba de sport. În fiecare an de Rusalii aici are loc un adevărat turneu de volei la care participă zeci de echipe din toată zona Văii Someşului. Întâmplarea face ca terenul de sport să fie amenajat la câţiva metri de clădirea în care este  magazinul sătesc dar şi birtul. Povestea a început imediat după terminarea războiului, când veteranii întorşi la vatră au ţinut aproape de fileul de volei dar şi de plăcerile unui păhărel după câte un meci pe cinste. De-a lungul anilor meciurile au fost amicale în zilele de sărbătoare mai ales, dar cu timpul gluma s-a îngroşat iar lucrurile au început să devină din ce în ce mai serioase lângă bufetul de atunci, în sportul local, bineînţeles. Din anul 1986 aici au loc adevărate campionate de volei imediat ce începe sezonul estival. Punctul culminant al seturilor şi servelor este campionatul de Rusalii în care se dovedesc şi cele mai bune echipe.

”Viitorul Lemniu” cum mai este numită echipa de volei a satului, a muncit din greu în toţi anii care au trecut iar rezultatele s-au aşternut în trecerea vremii sub formă de cupe şi vaze din ceramică inscripţionate. La toate meciurile şi antrenamentele, înfrângeri sau victorii, le-a fost aproape şi ”fogădăul” (numele vechi al cărciumei). Aproape a rămas şi astăzi când în fereastra unde ar trebui să fie băuturile stau la vedere trofeele sportive în locul sticlelor sau vitrinelori frigorifice. Sătenii se mândresc cel mai tare cu acest lucru iar la palavrele unui păhărel pomenesc musai de meciurile şi atmosfera din competiţii. Localul a evoluat odată cu capitalismul iar acum i se spune bar. La fel şi terenul de volei, unde s-a montat o instalaţie de nocturnă, iar finalele se joacă seara cu începere de la orele 22.00.

Mircea MUREŞAN