Muzica: liant, catalizator, instrument de manipulare sau metodă terapeutică? (I)

Muzica-1Istoria umanităţii consemnează încă de foarte devreme existenţa preocupărilor de natură muzicală. Activităţile din societatea primitivă erau acompaniate de o anumită muzică, muzica fiind o necesitate şi o activitate vitală, intim legată de cuvânt şi apărută nu ca o artă de agrement, ci ca fiind indispensabilă societăţii.

Din trecutul îndepărtat al originilor muzicii apare un fapt revelator despre om şi anume folosirea incantaţiei magice, ca prototipul al artei muzicale. De la practicile de magie omul a trecut la credinţa religioasă şi la cultele organizate. Mai târziu, de la credinţă a ajuns la sentimentul direct al muzicii, strâns legat de civilizaţie şi de spiritul uman. Deşi s-a modificat conţinutul, s-au păstrat formele generale ale experienţei muzicale, permiţându-se regăsirea magicianului primitiv chiar în artistul modern. În culturile diferitor popoare muzica se evidenţiază arătându-şi importanţa şi rolul avut în viaţa omului. Astăzi, din pacăte, pentru cei mai mulți semeni de-ai noștri muzica reprezintă doar un decor plăcut care să-i scape de plictiseală, să-i binedispună pentru a petrece timpul mai ușor în activitatea fizică de la atelier sau de la bucătărie. Despre criterii de selectare nici nu se pune problema! Puțini știu, însă, că muzica este un limbaj al celor mai nedefinite sentimente. Compozitorul român Dimitrie Cuclin, în tratatul său de estetică, reduce toate efectele pe care le creează muzica în psihicul uman la două categorii fundamentale: bucuria și tristețea. Acestea formează doi poli afectivi în jurul cărora gravitează o multitudine de sentimente și stări sufletești. (va urma)

pr. Radu Ioan Trifon

Fii primul care comentează!