”Mistreţ GSM” la vânătoarea din Glod – Poveste pentru strănepoţi! (VIDEO-Galerie FOTO)

Aventura de zile mari la prima vanatoare din acest an a sălăjenilor. Puşi pe consumul de calorii după petrecerea de Revelion vânătorii s-au şi alesi cu două surprize din partea mistreţilor. Dacă primul porc căzut în bătaia puştii a fost cât pe ce să urce peste vânător al doilea a fost salvat de telefonul mobil. Exact în momentul focului, gadgetul puşcaşului a sunat  silenţios, zgomot suficient pentru ca sălbăticiunea să tresară şi să  scape cu zile.

A doua zi de An Nou a fost un prilej excelent pentru vânătorii din grupa Ileanda-Sălaj de a scăpa de grăsimile sarmelelor şi cârnaţilor consumte în voie de sărbători. Mişcarea prin pădure este un adevărat leac şi pentru mahmureală astfel încât o goană la mistreţi a căzut cum nu se putea mai bine. Miile de urme prin pădure au fost un semn că de Revelion mistreţii au petrecut cu plimbări prin pădure, s-au scăldat la ”piscină”, au făcut masaj scărpinându-se de scoarţa aspră a stejarilor şi au servit un meniu vegetarian din seminţe de carpen. Petrecerea le-a fost dată peste cap de vânători când nici nu se aşteptau. Împărţiţi în două tabere au luat la goană dealurile din partea dreaptă a Someşului în localitatea Glod iar după nici o jumătate de oră de mers pe jos s-a auzit primul foc de armă. Ghinion. Exact înainte de a apăsa pe trăgaci vânătorul a fost apelat de un alt coleg iar vibraţia telefonului pus pe silentios a pus mistretul pe fugă din calea glonţului . În cealalta tabara norocul nu a fost de partea salbaticiunilor. Un vier de toată frumusetea a fost răpus de un glont care l-a nimerit in fund. Încolţit de câini animalul a fost la un pas de a urca pe vânătorul care a tras. Norocul a fost până la urmă de partea vânătorului care s-a aruncat la pământ în ultimul moment. Grupa de vânătoare Ileanda  mai are la dispoziţie încă o lună de zile pentru a mai împuşca  doi mistreţi, rămaşi în cota din acest sezon vânătoresc.

Mircea MUREŞAN

Fii primul care comentează!