Minune de Paşte la Rus – Chipul Mântuitorului s-a arătat pe coaja unui ou (VIDEO-Galerie FOTO)

O tradiţie pe cât de unică pe atât de spectaculoasă poate fi întâlnită numai în judeţul Sălaj pe Valea Someşului. Aici în ziua de Paşte sunt ciocnite peste 2000 mii de ouă în doar câteva minute numai de către bărbaţi. Pricepuţi în alesul ouălor cu coaja cea mai tare, localnicii sunt numiţi ciocotari iar toate ouăle care reuşesc să le spargă, le capturează şi pleacă cu ele acasă. Aşa se face că cei mai pricepuţi în această îndeletnicire pot pleca acasă cu coşul plin de ouă sparte pe care le folosesc apoi, a doua şi a treia zi la bucătărie pentru gătitul ouălor umplute. În acest an s-a întâmplat şi o minune, descoperită de către un copilaş. Pe coaja unui ou vopsit în roşu, a apărut chipul Mântuitorului

Bătălia se încinge în localitatea Rus iar startul măcelului se dă în faţa bisericii după terminarea slujbei. Dacă cei mici se bucură ciocnind câteva ouă conform tradiţiei altfel stau lucrurile când vine vorba de de cei mari. Meşteşug exclusiv bărbătesc, ciocnitul ouălor în Rus nu este unul oarecare. Cele mai puternice ouă sunt alese doar de la găinile negre care ouă rar, la începutul postului şi ţinute în găleţi cu făină, în locuri răcoroase şi aplecate cu capul în jos. Fierte la foc mic aproape o oră în coji de ceapă sunt tocmai bune pentru confruntarea anuală din ziua de Paşte. Nu orice ou este ciocnit la întâmplare, doar de dragul tradiţiei sau al sărbătorii. În funcţie de oul adversarului, fiecare ciocotar îşi alege şi plănuieşte cu mare grijă muniţia, cel mai adesea după sunetul scos la atingerea cu unghia dar şi după greutate. În nici o jumătate de oră peste 2000 de ouă au sfârşit cu cojile zdrobite în coşurile celor mai pricepuţi ciocotari.

Pentru prima dată, un singur ou a scăpat de ciuruială.

Descoperit de către un copil în punguliţa cu celelalte ouă a fost arătat imediat preotului care a şi declarat minunea. Oul avea pe coajă în urma vopsirii chipul în miniatură al lui Isus. Deşi la prima vedere imaginea semăna cu cea a Maicii Domnului, la o privire mai atentă preotul a ajuns la concluzia că imaginea este a Mântuitorului, profilată pe un fond de lumină. Este a doua minune la biserica din Rus, după ce în toamna anului trecut, în postul Crăciunului unui localnic i s-a arătat o cruce într-un butuc de salcâm crăpat pentru a fi pus pe foc. Atât crucea din butucul de lemn cât şi chipul Mântuitorului de pe oul vopsit, pot fi văzute în biserica din Rus, unde sunt expuse la vedere drept mărturie a credinţei.

Mircea MUREŞAN

Fii primul care comentează!